Pandemia, pe invers. Austria INTERZICE masca de protecție în public, iar persoanele care le poartă riscă să fie amendate

Pandemia, pe invers. Austria INTERZICE masca de protecție în public, iar persoanele care le poartă riscă să fie amendate
Sursă FOTO - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 10/03/2023, 19:56
Actualizat: 10/03/2023, 19:57

Autoritățile de la Viena interzic purtarea măștii de protecție în public, în capitala Austriei, după ce în restul țării această obligativitate a fost eliminată în urmă cu mai multe luni. Amenda pentru încălcarea prevederilor legale este de 150 de euro.

Totuși, acest lucru nu ar avea neapărat legătură cu pandemia, ci mai mult cu un text legislativ care a intrat în vigoare pe 1 octombrie 2017, potrivit Antena 3.

Legea, denumită AGesVG („Legea împotriva acoperirii faciale”), a fost inițiată cu scopul de a stopa portul vălului islamic integral, dar implică și interdicția măștilor care acoperă fața.

Astfel, la o interpretare strictă a acestei legi, purtarea măștii devine interzisă, de la începutul lui martie, dacă nu prezinți un certificat medical. Concret, ești posibil de amendă de circa 150 euro.

Concret, dacă un cetățean aflat într-un loc public – care nu se rezumă la mijloacele de transport în comun – își acoperă sau își ascunde trăsăturile feței cu obiecte vestimentare sau prin alte metode, așa încât să nu mai poată fi recunoscut, devine pasibil de amendă.

Legea federală în acest sens, adoptată în 2017, prevede și excepții, între altele, pentru participarea la evenimente tradiționale ori din motive de sănătate. În acest ultim caz, cetățeanul cu mască are nevoie de un certificat medical.

În pandemia de COVID, legea a intrat „în coliziune” cu purtarea obligatorie a măștilor și prevederile sale au fost suspendate. Acum, odată cu abolirea obligativității măștilor în transportul public, legea revine în centrul atenției și stârnește un amestec de reacții, de la amuzament la stupoare, notează sursa citată.

Presa austriacă scrie că Ministerul Justiției pasează această chestiune Ministerului de Interne. Acesta indică Ministerul Sănătății care, la rândul, întoarce responsabilitatea aplicării legii la Ministerul de Interne.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?